Martie, 2022

Cetățenii solicită tot mai multă transparență și asumare a responsabilității din partea guvernelor lor. Noi forme de participare apar pe măsură ce cetățenii caută căi de participare activă în vederea formulării politicilor care le efectează viețile. Ca răspuns, guvernele explorează noi modalități de a informa și de a include cetățenii și organizațiile societății civile în procesele de luare a deciziilor.
Participarea publică este văzută ca un principiu politic sau ca o practică publică, fiind recunoscută, de asemenea, și ca un drept al cetățenilor, având scopul de a facilita implicarea segmentului de cetățeni afectat sau interesat de o decizie publică. Principiul participării publicului statuează ca cei afectați de o decizie să aibă dreptul de a fi implicați în procesul de luare a deciziilor, contribuția publicului influențând acest proces. Participarea publică este, de asemenea, un instrument folosit pentru creșterea asumării responsabilității autorităților și administrației.
În majoritatea documentelor de politică publică, Participarea oamenilor la luarea deciziilor este o practică publică aflată într-un proces continuu de dezvoltare, care are ca scop facilitarea implicării societății în activitatea guvernamentală și în procesul decizional.
De asemenea, participarea cetățenilor la luarea deciziilor poate fi văzută ca un instrument al guvernării moderne, în care societatea are rolul de a ajuta factorii politici să înțeleagă care sunt preocupările, nevoile sau valorile oamnilor, tocmai pentru a reuși să ia cele mai bune decizii și să implementeze cele mai eficiente politici publice.
Eficiența participării publice depinde în mod direct de accesul liber, corect și complet la informațiile de interes public. Astfel, normele privind participarea publică includ ori au legătură, de regulă, cu problematica dreptului de acces la informațiile de interes public. Dreptul de participare poate fi, de asemenea, analizat în contextul egalității și drepturilor anumitor grupuri, menite să asigure participarea integrală și egală a anumitor grupuri în societate (de ex. grupurile persoanelor vulnerabile și/ sau din comunitățile marginalizate). În anumite state, participarea publică a devenit un principiu central al procesului de luare a deciziilor publice. Participarea este văzută ca un instrument menit să planifice, să organizeze și să finanțeze activitățile, fiind întâlnite multe mecanisme de participare precum consultări pe scară largă, cercetări pe focus grupuri, forumuri online sau întâlniri directe cu cetățenii.
În aceste cazuri, participarea reprezintă un lucru nromal, firesc; consultarea este (aproape) obligatorie, iar feedback-ul colectat este transpus în noile reglementări, politici, planuri de acțiune locală etc.
În România, de cele mai multe ori, deși există legislație care facilitează participarea cetățenilor la adoptarea deciziilor (informare adecvată și transparență, acces la informații de interes public, mecanisme de consultare legiferate), atunci când deciziile se iau prin coparticipare (societate - legiutor/ reglementator/ decident instituțional), participarea este ridicată la rang de bună practică (un bun exemplu, de urmat și de către alții). Este bine, este rău? Nu există un răspuns radical la această întrebare. Dacă evenimentele din viața instituției - care s-au derulat pe baza unor mecanisme participativ-decizionale - sunt rare, atunci integrarea în categoria bunelor practici (cu tot ceea ce implică această catalogare – diseminare, promovare, asigurarea repricabilității – adică a efectului de multiplicare, pe baza imitației sociale) este un demers oportun. Însă, pe măsura evoluției sociale – în direcția generalizării practicilor co-decizionale – acestea ar trebui să migreze în registrul normalității. Ce însemnă concret, această normalitate? Simplu spus: este normal ca oamenii din comunitate să fie informați, este normal ca ei să conștientizeze importanța participării la luarea unei decizii, este normal ca ei să fie consultați, este normal ca ei să participe la luarea deciziei și să se țină cont de părerile lor (evident, legale, legitime, cu satisfacerea unui interes general), este normal ca să fie informați despre deciziile adoptate, este normal ca ceea ce s-a promovat să fie cunoscut de toate categoriile interesate (părinți, familii defavorizate, persoane neocupate, grupuri minoritate - depinde de natura și conținutul deciziei). Normalitatea se multiplică, generează normalitate și în alte comunități, devine – ca să spunem așa – un automatis social, ceva firesc, de la sine-înțeles (este normal să respirăm, să trăim, să ne dorim să trăim mai bine etc.).
Evident, sunt pași mulți de făcut până a ajunge la această normalitate, dar nimic nu este insurmontabil. În prim pas este acela de a conșientiza beneficiile participării la luarea deciziei. De exemplu, dacă părinții sunt consultați și participă la luarea unei decizii, împreună cu managementul școlar, beneficiile sunt de ambele părți (și pentru școală, dar și pentru părinți). Cel maisimplu exemplu: să presupunem că părinții sunt consultați în legătură cu organizarea programului (a orelor de curs), distinct pentru ciclul primar și cel gimnazial (fiindu-le prezentate opțiunile rezonabile, pentru că orele nu pot începe la ore absurde – nici încheia la ore nepotrivite). O decizie convenabilă ambelor părți (școală și părinți) ar ajuta școala (crește rata de participare la ore), dar și părinții și elevii (își pot organiza mai bine proogramul zilnic/ săptămânal/ lunar etc.). Împărțirea sarcinilor între părinți ar fi mai ușoară, copii ar avea o partajare adecvată a timpului (ore de curs – timp pentru pregătirea temelor – timp pentru masă, joacă și odihnă).
Acest exemplu simplu reflectă într-o manieră relevantă importanța participării la luarea unei decizii punctuale (programul orelor de curs). Evident, pot fi adoptate și decizii complexe sau un set de decizii – pe un model similar celui expus în acest material.
Cert este însă faptul că practica coparticipării la luarea deciziei (indiferent dacă este catalogată ca normalitate sau ca bunăă practică) este ÎNTOTDEAUNA benefică și, ORICUM, preferabilă unei decizii adoptate unilateral (de către decidentul instituțional)!

VICTOR BADOIU
Asociatia Atitudini si Alternative

*Prezentul articol se inscrie in seria activitatilor educationale dedicate ASIGURARII SUSTENABILITATII PROIECTULUI.