Cât de stresat e copilul tău?

Cel mai probabil când ai citit acest titu ți-ai spus: ”Stres la copii, nu, serios? Copiii nu au griji.”

Ei bine, astăzi vreau să îți prezint câteva semne prin care poți observa cât de stresat poate fi copilul tău, cu rugamintea de a te intoarce în timp și a-ți reaminti emoțiile trăite in copilărie, la școala sau acasă.

• Criza de personalitate- agresivitatea

”Ce copil obraznic pot să am? Cum de a ieșit așa când am făcut tot ce a ținut de mine pentru educația lui? Cum x poate avea un copil așa cuminte?”

De cele mai multe ori, părinții recurg la agresivitate verbală sau, mai rău, fizică (sper să NU), în aceste situații. Critica, cearta, așa-zisele mijloace prin care vor să se facă înțeleși sunt aplicate fără menajamemente, adancind si mai mult conflictele si comportamentul negativ al copilului. Cum copilul nu are curajul sa actioneza prin violență asupra părintelui (deși unii se manifestă și în acest sens), încep sa lovească în tot ce întâlnesc (obiecte, alți copii, animale de casă etc), ajungând la un nivel de stres foarte înalt. Lipsa înțelegerii părintelui, dezinteresul acestuia pentru problemele sale, va mări și mai mult distanța între părinte și copil, putând duce la dezechilibre emoționale serioase, cu efecte pe termen lung.

Agresivitatea va genera întotdeauna agresivitate.

Ei bine, în locul criticii și al tipetelor, nu ar fi mai bine să vezi ce are de fapt copilul tău? Ce a declansat acea stare? E doar răsfaț sau, pe lângă factorii de stres deja existenți, se mai adauga câțiva din partea ta?
Arată-i iubire, înțelegere, alină-i durerea și-l vei câștiga. Amintește-ți cum ai fi dorit să acționeze părinții tăi!

• Izolarea socială

Pornita dintr-o durere ascunsă, determinată ăn general de cauze familiale (divorț, neînțelegeri, sărăcie, inferioritate, lipsa aprecierii, teama etc), izolarea este din ce în ce mai întâlnită, cele mai multe cazuri de suicid având la bază depresia, neputința copilului de a mai lupta cu stresul.

Daca de multe ori ai avut grijă ca al tău copil sa nu intre in anturajuri periculoase, aminște-ți ca nici singuratatea nu este o solutie. Comunicarea, integrarea acestuia in activitati placute, petrecerea timpului cu el, vizite sau citit impreuna sunt solutii la indemana oricui.

• Dezinteres pentru activitățile școlare sau extrașcolare

Nu mai ia note bune la școală? Diriginta te cheamă și te anunță că nu mai este atent la ore și ceilalți profesori se plâng de el? Plânge înainte să plece la școală, implorand cu cerul și pământul să nu se ducă?
De ce? Ce a cauzat acest lucru? Vreun profesor poate l-a certat și asta a avut un impact foarte mare? Sarcinile s-au îngreunat și nu reușește să le facă fața? S-a simtit nedreptati in vreun fel? Colegii l-au umilit? Sau poate Tu îi ceri prea mult, implicându-l în activități ce îți plac ție, iar lui îi provoacă greață?
Discută cu copilul tău! Discută cu profesorii și vezi când au apărut primele semne! Lasă-l pe el să aleagă dacă vrea să meargă la înot sau la vioară! Nu va fi capăt de țară! Schimbă școala dacă poți, în cazul în care soluțiile s-au epuizat. Dar nu uita să îl intrebi și pe el ce soluții are! Amintește-ți că nimeni nu-i perfect și că, mai presus de orice vrei un copil sănatos! Tu ai fost un copil perfect?

• Probleme de concentrare

De câte ori simți asta și tu la locul de muncă? De ce? Păi, să vedem câte motive poate avea un copil...poate oboseala foarte mare, poate dificultatea, numărul activităților în care este implicat sau jocurile nelimitate pe tabletă ori telefon. Poate presiunea pe care tu o lansezi, prin permanenta comparație cu alții și dorința de perfecțiune: ”Colegul tău cum de a putut să ia o notă mai mare?”. Indiferent de motiv, odată instalat acest stres, cumulat cu critica adusă încercând să îl aduci pe ”drumul cel bun”, poate fi începutul calvarului pentru copilul tău. Și...am vazut destui copii care nu au mai reușit să se adune, indiferent de încercările părinților, cuvintele acestora parcă lovindu-se de un zid, fără vreo reacție din partea copilului. Cât nu este prea târziu, sugerez să reanalizezi programul de lucru al copilului tău, să discuți cu el și să prioritizezi activitățile, ajutându-l să depășească momentele grele cu întelegere, calm și multă iubire. Si nu uita, INCLUDE JOACA in activitatile copilului tau.

• Plânsul isteric sau interiorizarea

Aflate la extremă, ambele semne pot arăta că piticul se confruntă cu situații ce îl depășesc. Atenție însă la plânsul manipulator! Dacă atunci când plânge, încearca să atragă atenția asupra sa, tăcerea poate fi total înșelătoare, părintele putând merge pe ideea că...al sau copil s-a cumințit....Oh, cât a visat bietul părinte! Doar că...pas cu pas, nu mai ști ce gândește și da, asta e grav. Nu se mai bucură de activități, nu se mai joacă la fel, ceva parcă s-a blocat în interiorul său. Cum o poți rezolva? Identifică problema și cauzele, apoi poți gândi soluțiile! Iubeste copilul! Spune-i și arată-i că îl iubești și că, indiferent cât greșeste, tu vei continua să îl iubesti. Nu inseamnă că nu sunt consecințe ale greșelilor, și, în funcție de situație îi poți explica, însă nu îl lăsa vreodata să creadă că te vei supăra atât de tare încât îl vei scoate din sufletul tău...Asta DOARE! Gândește-te ce impact pot avea reacțiile tale asupra dezvoltării copilului tău!

Concluzie

Dragi părinți, poate mulți dintre voi veți fi revoltați și veți spune ca știți ce e cel mai bine pentru copilul vostru și nu îi puteți oferi atâta libertate, el neștiind ce vrea să facă...Și aveți dreptate! Nu spun să nu mai luați decizii și să îi acceptați orice moft sau leneveală. Nu spun să eliminați pedepsele (minore, sper) și să lasați fermitatea deoparte...Spun doar că impunerea forței, a agresivității verbale și a presiunii nu dau neaparat randament! Cu siguranța veți aplica metodele în funcție de cum raspunde copilul vostru la ele....Nu uitati: dincolo de cuvinte, voi sunteți modelul pentru el. E caraghios să îi impuneți să citească atunci când nu v-a văzut niciodata cu o carte în mână (probabil va crede că, de fapt, cărțile sunt citite doar la vârsta copilăriei).

Așadar,
Iubiți-vă copiii și aratați-le acest lucru! Ascultați-i, înțelegeți-i și povestiți cu ei. Lăsați-i să vă împărtășească emoțiile și temerile și oferiți-le tot sprijinul de care au nevoie. Fiți prietenii lor de suflet!
Creșteți copii sănătoși emoțional, fără frustrări ce îi pot urmări întreaga viață! Dacă însă nimic nu pare a rezolva stresul copiilor voștri, poate nu ar fi rău să faceți o vizită unui psiholog.
Succes!

Cătălina BĂDOIU
Președinte Atitudini & Alternative