CE ESTE ANALIZA TRANZACŢIONALĂ - AT?
AT este o teorie a personalităţii şi o metodă de psihoterapie care are în vedere o creştere şi o schimbare personală.
Practica AT se bazeaza pe un set de proncipii filosofice despre oameni şi obiectivele schimbării. Principiile filosofice ale AT pot fi rezumate în trei afirmaţii:
1. Oamenii sunt OK.
2. Toţi oamenii au capacitatea să gândească.
3. Oamenii işi decid propriul destin şi aceste decizii pot fi schimbate.

Oamenii sunt OK
Toata lumea are valoare şi demnitate. Eu mă accept ca persoană şi vă accept ca persoane. Este o afirmaţie care priveşte esenţa persoanei mai degrabă decât comportamentul său (a fi mai degrabă decât a face).
Se poate întâmpla uneori să nu-mi placă ceea ce faceţi, dar voi accepta mereu ceea ce sunteţi. Esenţa voastră umană este OK pentru mine, chiar dacă uneori comportamentul vostru nu este.
Nu vă sunt superior şi voi nu-mi sunteţi superiori: ca persoane, suntem la acelaşi nivel. Acest lucru rămâne adevărat, chiar dacă ceea ce facem este diferit, chiar dacă nu avem aceeaşi vârstă, aceeaşi rasă sau religie.
Toţi oamenii au capacitatea să gândească
Toata lumea, cu excepţia celor care au traumatisme sau disfuncţii grave la nivelul creierului, are capacitatea să gândească. Prin urmare, fiecare persoană are abilitatea să decidă ce doreşte de la viaţă. Fiecare persoană este principala responsabilă pentru felul în care trăieşte cu consecinţele deciziilor sale.

Modelul decizional

Fiecare persoana işi decide propriul comportament, propriile ganduri şi emoţii, deci, în final, propriul destin. Nimeni nu poate fi făcut/obligat să acţioneze, să gândească sau să simtă într-un mod anume de către alţi oameni sau de către mediu, decât prin constrângere fizică.
Din acest model decizional al modului în care oamenii acţionează rezultă accentul pe care îl pune Analiza Tranzacţională pe responsabilitatea personală pentru trăiri, gânduri şi comportamente. Copilul, atunci când este mic, decide cum răspunde la presiunile mediului. Acest lucru are implicaţii pentru procesul de schimbare personală în viaţa de adult. Pentru că tiparele disfuncţionale au fost în punctul iniţial decise şi nu forţate asupra persoanei, ele pot fi schimbate prin noi decizii. Astfel AT-ul merge pe principiul că oamenii se pot schimba. Persoana poate să decidă într-un mod activ să înlocuiască aceste tipare prin moduri noi de a se comporta, gândi şi simţi care sunt în concordanţă cu abilităţile ei de persoană matură.
Modelul stărilor eului (diagrama PAC)
Există câteva noţiuni cheie care reprezintă fundamentul AT. Acestea servesc la diferenţierea AT de toate celelalte sisteme psihologice.
Noţiunea cea mai importantă este reprezentată de modelul stărilor eului. Starea eului este un tipar constant de gânduri şi trăiri, direct asociat unui tipar corespunzător de comportamente. Este maniera noastră de a exprima un aspect al personalităţii noastre la un moment dat.
Modelul indică trei stări distincte ale eului.
Dacă mă comport, dacă gândesc şi dacă mă simt ca răspuns la ceea ce se întâmplă în jurul meu aici şi acum, utilizând toate resursele de care dispun ca adult, se spune că mă aflu în starea eului de Adult.
Uneori mă comport, gândesc şi mă simt într-un fel copiat de la unul dintre părinţi sau de la altă figură parentală. Când fac asta, se spune că mă aflu în starea eului de Părinte.
Alteori, se întâmplă să revin la modelele de comportament, gândire şi sentimente pe care le aveam când eram copil. Atunci se spune că mă aflu în starea eului de Copil.
Majusculele sunt utilizate mereu când vorbim despre stările eului (Părinte, Adult, Copil). Literele mici semnifică faptul că vorbim de un părinte, un adult, sau un copil real.
Modelul stărilor eului este numit modelul PAC, după cele trei iniţiale.

Exemple de schimbări ale stărilor eului

Jane merge cu maşina pe o stradă cu circulaţie mare. În fiecare secundă, ea observă poziţia şi viteza maşinilor din jur. Este atentă la panourile de semnalizare, păstrează controlul maşinii şi se adaptează la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. În acest moment, este în starea eului de Adult.
Apoi, un alt şofer o depăşeşte şi îi taie brusc calea. Pentru o fracţiune de secundă, lui Jane îi este frică să nu-l lovească. Aruncă o privire în oglinda retrovizoare, vede că nu este nimeni în spate şi încetineşte uşor, astfel încât coliziunea este evitată. În tot acest timp, ea a rămas în starea eului de Adult. Sentimentul de teamă a fost potrivit situaţiei periculoase de moment, ajutându-i corpul să aibă reacţii mai rapide, pentru a evita coliziunea.
Apoi, celălalt şofer dispărând, Jane scutură capul şi strânge buzele cu un aer dezaprobator. Se întoarce spre pasagerul său şi spune: „Nu ar trebui să li se permită şoferilor de acest gen să conducă!”. În acest moment, Jane a trecut în starea eului de Părinte. Mică fiind, era aşezată deseori lângă tatăl său când acesta conducea şi îl observase în timp ce îşi manifesta dezaprobarea văzând alţi şoferi care făceau erori: el îşi scutura capul şi îşi strângea buzele, exact în acelaşi fel.
Un minut sau două mai târziu, Jane parchează şi se îndreaptă spre birou. Privindu-şi ceasul, realizează că, din cauza traficului intens, a întârziat la întâlnirea cu şefa ei. Inima i-a stat în loc şi pentru o clipă este cuprinsă de panică. A intrat acum în starea eului de Copil. A reînnodat vechile amintiri, de când ajungea târziu la şcoală şi se temea de pedeapsa pe care îşi imagina că profesoara i-ar fi aplicat-o. Sentimentul său de panică este o reacţie la aceste amintiri vechi şi nu la ceva ce i se poate întâmpla acum.
În acest moment, Jane nu este conştientă că trăieşte o scenă din copilărie. Dacă aţi întreba-o: „Această situaţie îţi aminteşte de copilărie?”, se poate întâmpla una din următoarele două situaţii: sau îşi aminteşte această scenă veche din clasă, în mod conştient sau a îngropat adânc aceste amintiri dureroase şi profunde şi nu şi le aminteşte imediat. Îi va lua probabil mai mult timp, poate chiar va face terapie, pentru a-şi aduce în conştiinţă aceste amintiri îndepărtate.
În timpul în care retrăieşte gândurile şi sentimentele din copilărie, Jane are comportamentele pe care le-a avut acum atât de lung timp în urmă, la şcoală: inima îi bate puternic, duce mâna la gură, ochii i se măresc şi transpiră uşor.
Apoi, după câteva minute, Jane îşi revine: „Ei, stai puţin, de ce mi-e frică? Şefa mea este o femeie de bun simţ şi va înţelege de ce am întârziat. Oricum, putem recupera timpul pierdut luând puţin din pauza de cafea.” Jane a revenit în starea de Adult. Pasagerul o vede detensionându-se şi luându-şi mâna de la gură. Figura i se luminează şi râde. Râsul său este al femeii adulte şi este diferit de cotcodăcitul nervos al fetiţei speriate.
Să revenim la definiţia stării eului: un tipar constant de gânduri şi trăiri, direct asociat unui tipar corespunzător de comportamente; această definire a fost formulată de Eric Berne - fondatorul Analizei Tranzacţionale.
El a ales aceste cuvinte intenţionat şi acest lucru merită efortul de a clarifica ce înseamnă această definiţie. În primul rând, Berne spune că fiecare stare a eului se defineşte printr-o combinaţie de sentimente şi de trăiri care se manifestă în mod constant împreună. De exemplu, când Jane a realizat că a întârziat la întâlnirea sa, a început să retrăiască amintirile în care se temea că va fi pedepsită. În acelaşi timp, se simţea panicată. Dacă aţi întreba-o, ar confirma că, retrăind această experienţă din copilărie, de fiecare dată trăieşte în acelaşi timp şi emoţiile din copilărie. Toate amintirile pe care Jane le are în legătură cu experienţele din copilărie şi sentimentele care le însoţesc sunt definite ca aparţinând stării eului de Copil.
Apoi, Berne spune despre comportamentele tipice fiecărei stări a eului că acestea apar mereu împreună. Dacă o observ pe Jane un timp, voi putea confirma că ea manifestă trei ansambluri distincte de semnale comportamentale. Un ansamblu definit Adult, un altul Părinte şi un altul Copil. Semnalele care compun fiecare ansamblu apar împreună de fiecare dată şi există o diferenţă marcantă între un ansamblu şi altul.
De exemplu, când Jane deschide ochii, începe să transpire uşor şi bătăile inimii se accelerează, este de prevăzut că îşi va duce mâna la gură. Aceste semnale compun o parte dintr-un ansamblu care este definit ca starea eului de Copil a lui Jane. Dacă aş observa-o un timp, aş putea nota o multitudine de alte comportamente care ar aparţine acestui ansamblu. De exemplu, îşi va înclina capul şi îşi va mişca picioarele. Dacă vorbeşte, vocea sa va avea o intonaţie mai înaltă şi va tremura.
Aş putea continua să fac o listă de acest gen, în ceea ce priveşte comportamentele care denotă în mod constant stările eului de Părinte şi Adult ale lui Jane.
Să revenim la definiţia lui Berne, pentru a pune în lumină expresia „direct asociat unui”. După el, în timp ce sunt în contact cu sentimentele şi trăirile care definesc o stare a eului anume, manifest în mod egal comportamente care definesc această stare a eului. De exemplu, în timp ce Jane retrăieşte amintirile din copilărie, când întârzia la şcoală şi când resimţea panica pe care o simţea atunci, ea prezintă de asemenea un ansamblu de comportamente pe care le manifesta în copilărie. Aceste comportamente sunt direct asociate sentimentelor şi trăirilor sale şi toate relevă Copilul său.
Interesul pentru modelul stărilor eului este că acesta ne permite să stabilim relaţii fiabile între comportamente, trăiri şi sentimente. Dacă voi mă vedeţi manifestând ansamblul coerent de comportamente care relevă Copilul meu, puteţi presupune, fără riscul de a vă înşela, că retrăiesc experienţe şi sentimente din copilăria mea. Dacă vedeţi că acest comportament se schimbă, că încep să emit semnale care definesc Adultul meu, puteţi deduce în mod rezonabil că trăirile şi sentimentele mele sunt acelea ale unui adult, care reacţionează aici şi acum. Când comportamentele mele exterioare par copiate după acelea ale părinţilor mei, puteţi spune că interior retrăiesc sentimente şi experienţe pe care le-am copiat de la ei.
Când o persoană se află în Părinte, nu se comportă într-o manieră generală definită ca „parentală”; ea rejoacă comportamente, sentimente şi gânduri ale unuia dintre părinţi sau ale unei figuri parentale. Când este în Copil, nu se va comporta pur şi simplu într-o manieră „infantilă”; va reproduce comportamente pe care le avea în copilărie, cât şi sentimentele şi gândurile asociate.

Pentru a avea o personalitate sănătoasă şi echilibrată, avem nevoie de toate cele trei stări ale eului. Avem nevoie de Adult pentru a rezolva problemele aici şi acum şi pentru a aborda viaţa într-o manieră adaptată şi eficientă. Pentru a fi în armonie cu societatea, avem nevoie de ansamblul de reguli din Părinte. Iar în Copil găsim spontaneitatea, creativitatea şi intuiţia de care ne bucuram când eram copii.

Surse:

1. Stewart, I. si V. Joines (1987) TA Today: A New Introduction to Transactional Analysis. Nottingham and Chapel Hill, NC: Lifespace.
2. Stewart, I. (2007) Transactional Analysis Counselling in Action - Third Edition. SAGE Publications, London

Realizat: Porubin-Gata Natalia – Responsabil activitati educatie