Cândva, pe când orele de română se îmbogățeau cu liste de lecturi suplimentare și cărțile erau citite și nu văzute sub formă de filme, trăia o generație care citea de plăcere un roman, chiar dacă în multe volume (cinci!). Scris de Constantin Chiriță, romanul Cireșariia fost mai mult decât lectură de vacanță, era un jurnal de generație sau de modă (Castelul fetei în alb), o familie (cu Tic, Maria, Lucia, Dan), o aventură, o comunitate cu reguli și viață.

Cartea era hipnotizantă, amuzantă, captivantă, era din timpul tău dar și din adolescența altora, dar avea un minus pentru cititor- se termina repede. Autorul, sfătos ca un diriginte ok pe care ai vrea să îl ai uneori și acasă, când părinții nu au timp de tine, încheia opera cu o urare ce a însoțit multe generații de atunci, Drum bun, cireșari!

De ce să fi scris așa Constantin Chiriță?

Cireșul este un pom fructifer, cu fructe savuroase primăvara sau vara, o înflorire spectaculoasă primăvara, nuanțe originale pe timp de toamnă și o coroană maiestuoasă care oferă umbrăbună când este nevoie. Este decorativ, delicat și prietenos, bogat și dăruitor. În curtea familiei, crește odată cu părinții, copiii și nepoții și le asigură daruri aromate sub toate formele modelate de mâna gospodinelor în cleștarul borcanelor din cămară.

Cireșarii din roman și cireșul din ogradă se înrudesc, ați ghicit, prin prietenie, daruri, sprijin și bucurie.Bucuria de a vedea un copil care crește, să vezi ce rodește mintea lui, se compară doar cu aceea de a vedea cum florile delicate devin fructe bune și îmbucurătoare. Iar plecarea copiilor spre zările vieții lor se compară cu un cules bogat al fructelor. Cireșul rămâne și oferă, iar și iar, floare, fruct și umbră, iar copiii care și-au cercei din cireșe devin, la rândul lor, părinți de copii.

Dar să revenim la titlul nostru, un bun indice paratextual, cum am spune prin cele eseuri de română.

Luna mai este și cea a evenimentelor, când se așteaptă, nu mereu cu bucurie, trecerea la o altă vârstă- cei mici se despart de educatoare și se pregătesc de școală, cei din clasa a patra se văd gimnaziști, clasa a opta se îndreaptă spre liceu. Se deschid zările, copiii cresc... Toți îi privim crescând, cu drag, oameni ai casei sau ai școlii. Vine vremea când viața își urmează rostul, florile devin cireșe, iar copiii devin adolescenți și pleacă spre alte școli, la învățătură.

În pragul verii, vă dorim, dragii noștri elevi mici și mari, să păstrați florile copilăriei și să rodiți în mintea voastră cu bune și bine, în toate școlile în care veți merge.

Drum bun, cireșarii noștri!

Tatiana Ghiță